România NU mai este cea mai frumoasă țară, cea mai bogată, cu oameni frumoși, harnici și gospodari

România e cea mai frumoasă țară, cea mai bogată, cu oameni frumoși, harnici și gospodari. Asta este imaginea cu care au crescut generații la rând, de la pionierii lui Nicolae Ceaușescu la ucenicii Tik-Tok din zilele lui Nicușor Dan. Numai că realitatea ne arată că trăim într-o schizofrenie națională, pe care politicienii o întrețin cu măiestrie.

De trei decenii ni se vinde aceeași poveste: România este o țară bogată în resurse, “munții noștri aur poartă”, „grânarul Europei”, un paradis energetic cu resurse inepuizabile și cu un potențial turistic care face Elveția de rușine. Un mit confortabil, un somnifer administrat populației între două rânduri de alegeri. O plapumă pufoasă, urzită din vorbe, numai bună să țină de cald suveranismului.

Agricultura din România, campioana paradoxurilor

Realitatea cifrelor, pe care clasa politică o ignoră, ne plesnește peste față. În timp ce liderii noștri dezbat cu patos de unde cumpărăm armament, care este soarta Ucrainei, ce se întâmplă în Gaza sau ce schimbări geopolitice se vor petrece odată cu topirea ghețarilor din Groenlanda, „bogata” Românie se prăbușește sub greutatea propriei incompetențe.

Dacă asculți discursurile oficiale despre agricultura românească, ai senzația că suntem la un pas de a hrăni întreaga planetă. Realitatea? Pe primele 11 luni din 2025, România a înregistrat un deficit comercial de aproape 30 de miliarde de euro. Din această gaură neagră, 4 miliarde euro reprezintă pur și simplu mâncarea pe care nu suntem în stare să o producem pentru români.

În acest domeniu suntem campioni la paradoxuri. Avem cea mai mare pondere a angajaților în agricultură din UE (21%), față de o medie europeană de sub 4%. Practic, fiecare al cincilea român „lucrează pământul”, dar rezultatul este o eficiență de secol XIX. Deținem o treime din fermele Uniunii Europene (3 milioane din 9), însă producția noastră valorează doar 20 de miliarde de euro, situându-ne pe un umil loc 7, după țări precum Olanda, care e cât trei județe de-ale noastre.

Rezultatul acestei „bogății”? Untul românesc este adeseori mai scump decât cel franțuzesc, carnea vine din Danemarca, Spania sau Germania. Porcul, hrana de bază, este un exemplu simplu: în UE am importat de sute de milioane de euro, am exportat câteva cotlete.

Merele poloneze au același preț ca și cele românești. De ce?

Polonezii au investit masiv din fonduri UE în capacități de procesare. Ei nu exportă doar lapte; exportă brânzeturi, iaurturi și lapte praf. Nu exportă grâu; exportă biscuiți și produse de patiserie congelată. Au o rețea națională de depozite frigorifice, iar statul a încurajat rețelele de supermarketuri autohtone.

În 2025, Polonia a înregistrat un excedent comercial record de peste 18 miliarde de euro pe produse agroalimentare. Ei hrănesc jumătate din Germania și Marea Britanie. Noi nu ne hrănim românii...

Producem energie ieftină, o vindem scump românilor

Sunt convins că zilele astea, pe un ger de crapă pietrele, bântuie o întrebare românii o pun când văd plicul cu factura: cum reușim să producem una dintre cele mai scumpe energii hidro din lume, deși avem baraje construite și amortizate de pe vremea lui Ceaușescu? Simplu...

Aici suntem pe locul 1 în Europa la preț raportat la puterea de cumpărare. În iulie 2025, imediat după ridicarea plafoanelor, România a înregistrat un preț de 0,47 euro/kWh. Ca să înțelegeți dimensiunea dezastrului, plătim de 4 ori mai mult decât un ungur sau un bulgar, raportat la ce putem cumpăra cu banii noștri.

Hoțul de energie este Statul! Jumătate din factură nu este energia în sine, ci tarifele de transport, distribuție și accize. Statul român a ales să încaseze cu 270% mai mult TVA și să ofere firimituri sub formă de compensații, aproximativ 380 euro/cap de locuitor.

România, țara care produce aproape tot ce consumă (hidro, nuclear, gaz, regenerabile), a ajuns să aibă una dintre cele mai scumpe energii din Uniunea Europeană raportat la puterea de cumpărare. Suntem singura țară care produce energie ieftină „în casă”, dar o vinde cetățenilor la preț de import, ca și cum am aduce-o cu găleata din Japonia.

În timp ce Bulgaria sau Ungaria au reușit să-și țină tarifele sub control, noi am ales să fim „elevii silitori” ai Bruxelles-ului, aplicând directivele de liberalizare fără nicio plasă de siguranță pentru industria și populația noastră.

România este o țară frumoasă...

O fi, dar turismul românesc este în cădere liberă. Cifrele INS pentru finalul lui 2025 arată o scădere constantă a sosirilor turiștilor străini. Statul a făcut o „economie” de 240 de milioane de euro tăind din voucherele de vacanță, dar nu a investit niciun leu în promovarea internațională.

De 36 de ani avem același fenomen: doar 20-25% dintre turiști sunt străini, majoritatea vin pentru business în România, nu pentru relaxare. La o aruncătură de băț, 60-70% dintre turiștii care vizitează litoralul bulgăresc sau stațiunile de schi sunt străini.

Statul bulgar subvenționează zborurile charter și are campanii publicitare agresive în Germania și Marea Britanie. Ei înțeleg că fiecare euro investit în reclamă aduce 10 euro în consumul local. De aia, Bulgaria este o destinație internațională, iar România este țară de tranzit. Vecinii încasează 8-9 miliarde de euro anual din turism, noi doar vreo trei, și alea tot de la ai noștri...

Final amar

România nu este săracă, ci este prost gospodărită.

Este o țară în care resursele sunt capturate de firme-căpușă, în care agricultura e o formă de asistență socială mascată și în care energia ieftină devine un lux pentru că cineva trebuie să plătească facturile de imagine ale unor sinecuriști, care merg în vacanțe exotice.

Dacă cei care ne conduc ar dedica măcar un sfert din timpul lor analizei economice reale, poate ar înțelege de ce românii se simt străini în propria țară și aleg să plece aiurea.

Dar până atunci, România va fi cea mai frumoasă țară, cea mai bogată, cu oameni frumoși, harnici și gospodari doar în clipurile electorale.